Uneori sunt simple, alteori imi zambesc, alteori nu le inteleg sau pur si simplu se potrivesc.
Si cand vreau sa le prind...tacere.
Aud doar ce nu rostesc, franturi de cuvinte pot doar sa vorbesc.
Nu pot sa numesc ce simt, se schimba in mine un sentiment, nu ma mai cunosc.
Sunt pierduta...in cuvinte.
Cine sunt eu? Nu mai vreau sa mai stiu, nu vreau sa ma mai gandesc.
Nu vreau sa ma mai gasesc...
de ce?ai dreptul la asa ceva, toti avem si mai ales la a primi un raspuns
RăspundețiȘtergereDa...dar atunci cand nu primesti nici un raspuns, renunti la intrebari. Pentru ca oricum, daca afli toate raspunsurile, viata ne schimba intrebarile si tot acolo am ajuns...
Ștergere"atunci cand nu primesti nici un raspuns, renunti la intrebari. Pentru ca oricum, daca afli toate raspunsurile, viata ne schimba intrebarile si tot acolo am ajuns.."
RăspundețiȘtergereDa, asa este.....:*>:D<
Stiu...
Ștergere>:D<
Viata este o scoala unde trebuie sa inveti,tot timpul,daca nu inveti ramai repetent...In desfasurarea vietii nu exista intamplare,daca din suflet survine o intrebare,este pentru a se gasi raspunsul,daca raspunsul nu este cautat si nu este gasit,intrebarea va persista sau va reveni sub alte forme,inclusiv lovituri de soarta,destin,si revin,si revin din ce in ce mai tare pana afli de ce,pana afli adevarul,doar atunci vor tacea.,,Cautati Adevarul,si Adevarul va va face liberi."
RăspundețiȘtergereAm spus ca nu vreau sa mai stiu...asta nu inseamna ca si pot...
ȘtergereStiu...Iar paradoxul este, ca noi suntem singurii care ne dorim ceea ce ni se intampla.
ȘtergereTotusi, care este necazul tau? De unde atat tristete intr-un suflet atat de tanar
RăspundețiȘtergereSufletul nu are varsta...iar eu am trecut prin multe pana in prezent...http://kidlostinspace.blogspot.com/2011/10/ganduri-de-octombrie.html
Ștergere