...

If you want to change the world, start with yourself!







sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Poteca pasilor pierduti

Stătea întinsă pe pământul rece, cenușiu. Părul ei gri și lung, îi acoperea corpul gol de gheață. Pe fața'i palidă, era doar o umbră de culoare: buzele roșii, atât îi rămăsese. Se întreba dacă va veni din nou. Trebuia să vină, altfel totul ar fi rămas la fel, întunecat și monocrom. Și dacă nu își mai amintea pașii? Dacă nu îi mai găsea? Prima oara a gasit'o din întamplare, pentru că era el zăpăcit și nu știa încotro merge, dar acum s'ar putea să se piardă.

Era dezorientat, și'a adus aminte în ultima clipă de ea. A ieșit din casă desculț și grăbit. Știa că trebuie să meargă pe același drum, "Poteca pașilor pierduți" îi spunea el, pentru că niciodată nu găsea drumul corect. S'a luat după culori, era calea cea mai sigură. Roșu, violet, verde aprins fuosforecent, galben auriu, arămiu și în final albastru celest. Erau culorile ei, sau ale lui, nu mai știa. Cred că pînă la urmă nu doar pașii se pierdeau acolo, ci și gândurile, toate, erau amețite acum, împrăștiate și foarte colorate, ca frunzele pe care călca.

O zărise. În același colț întunecat așteptând. Se întreba dacă data asta îi va adresa vreun cuvant. Dar nu, cuvintele nu erau necesare, și el se mulțumea să o privească doar și să o picteze din nou, să o readucă la viață. Începuse ușor cu părul, care cu o singură atingere a mâinii lui, i se facuse roșu la fel ca și buzele, ochii îi deveniseră verzi și restul corpului, toate culorile curcubeului. Nu înțelegea de ce trebuia să plece din nou, de ce nu putea să rămână numai cu el. Doar să stea... să asculte zgomotul tăcerii dintre ei...

Și atunci, ea i'a luat mâna, și i'a pus o cutiuță mică de cristal. Când a deschis'o, a găsit o lacrimă, și atunci a văzut, a știut. Și a încercat să înțeleagă, că pentru ea, erau importanți și ceilalți, și ceilalți au nevoie de un strop de culoare.

Oricum, doar el îi dădea ei culoare, doar el o găsea mereu în acel loc... "Poteca pașilor pierduți".



marți, 6 noiembrie 2012

Cand nu mai stii in ce sa crezi...

"Oare tot ceea ce noi numim cultura sau spirit,

 sau suflet,

sau frumusete,

sau sfintenie,

sa nu fi fost decat o stafie,

ceva mort de mult si considerat numai de noi nebunii drept autentic si viu?

Poate ca toate acestea nu fusesera niciodata autentice si vii?

Nu cumva noi, nebunii, ne osteneam pentru ceva ce nu fusese dintotdeauna decat o fantoma?"

[H. Hesse]




marți, 24 iulie 2012

Story of my heart

 I wish the world to stop,

 to not make any noise,

 so I can hear-

 what my heart tells me...





duminică, 24 iunie 2012

Memories


Sometimes memories hurt...

 I wish I could not remember them.

 Just to forget...




joi, 7 iunie 2012

Suflet Curcubeu


Simt cum Cerul mă acoperă din ce în ce mai mult,

Mereu încerc să scap, dar devine apăsător...

În fond, e singurul ce îmi oferă ceva.

Nu am decât acest suflet care își plânge durerea.

Durerea care o simt se transformă în lacrimi

Iar lacrimile devin tăcere.

Îmi rămâne doar un oftat adânc

Atât de adânc în suflet, încât nu'l mai găsesc.

Câteodată mă gândesc să renunț la el, la suflet...

Dar atunci știu că nu aș mai simți.

Și a simți e totul,

Chiar dacă e mai multă durere,

Poate într'o zi voi simți mai mult...

Și Cerul mă va acoperi din nou...

...cu un Curcubeu.

luni, 30 aprilie 2012

Bucati de cuvinte

Cateodata cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima ceea ce simti, dar e frumos sa le scrii pentru ca raman mereu acolo pentru a fi citite...

 Uneori sunt simple, alteori imi zambesc, alteori nu le inteleg sau pur si simplu se potrivesc.

 Si cand vreau sa le prind...tacere.
Aud doar ce nu rostesc, franturi de cuvinte pot doar sa vorbesc.
Nu pot sa numesc ce simt, se schimba in mine un sentiment, nu ma mai cunosc.
Sunt pierduta...in cuvinte.
Cine sunt eu? Nu mai vreau sa mai stiu, nu vreau sa ma mai gandesc.
Nu vreau sa ma mai gasesc...





luni, 2 aprilie 2012

Empty

It feels like the sky falls on me...
Good and bad things happen but more bad things.
Why is it always so?
They always say it's gonna be ok...
And if not?
Where should I go?...

Nobody knows what I'm thinking
Nobody knows what I'm feeling
No one knows that I'm not really smiling, but I'm crying and inside I'm dying...

No one knows, who can see?
Nobody...

 'cause in the end,
there's nothing left...
Just the sound of silence,
Silence of my lonely heart...


joi, 1 martie 2012

A way of life...


Un 1 Martie linistit si o primavara cat mai frumoasa plina de viata la toti!

miercuri, 29 februarie 2012

Un fulg...de viață

De câteva minute privea acel fulg jucăuș.

Îi tot dansa în fața ochilor, parca ar fi vrut să îi spună ceva.

Văzând că nu îi dă atenție, se înălță spre cer.

Atunci, parcă trezit din reveria lui adîncă, vru să îl prindă.

Încercă să își ridice brațele, dar acestea îi erau ca de plumb...

Iar sufletul și mai greu...

Stătea pe acel peron de câteva ore bune.

Mîinile îi erau reci, dar nici nu își mai dădea seama.

Se spune că cine are mâinile reci, are inima caldă.

Dar a lui nu era, dimpotrivă o simțea mai rece ca niciodată.

Se uita la toți acei oameni care urcau în tren.

Singurul tren.

Era trist.

Fiecare își găsise locul.

Vagonul și compartimentul potrivit.

I'ar fi placut așa mult să stea și el macar puțin în fiecare...

Nici nu ar fi știut de unde să înceapă, erau tot felul de vagoane cu Dor, Speranță, Copilărie, Bucurie, Tăcere, chiar și Tristețe, Dor, Supunere, Fericire, Iubire, era  și un vagon cu numele Aproape și unul Departe, acolo unde ar fi vrut el să intre, să plece Departe și apoi să uite de tot...

Dar ce păcat...el nu avea bilet să intre în acel Tren...
Si se pare ca era singurul, pentru că doar el rămăsese în afara trenului.

Si totusi ajunsese foarte devreme, dar i s'a spus că nu se mai dau bilete de foarte mult timp.

Nu întelegea.

Privi spre cer pentru un răspuns, dar se pare că nimănui nu îi păsa de el, doar acel fulg neastamparat se
întoarse parcă să îi facă în ciudă.

In sfarsit îl prinse, si se topise  foarte incet în palma lui de gheată.

Atunci se întamplă ceva ciudat, simti o caldură imensă care îi taie respiratia.

Inima începu sa îi bata cu putere, parca prinsese aripi...

Trenul suieră de plecare.

Dintr'un impuls, se urcă in ultimul vagon-Departe.

Atunci întelese ce voia acel fulg să îi spună...

Trebuia să urce în tren de la bun inceput, era un tren în care nu ai nevoie de bilet, trebuie doar să alegi dacă vrei sa intri, să treci prin fiecare vagon cate putin, să te opresti să respiri si să traiesti. 




joi, 9 februarie 2012

Completely (in)Complete


For my heart

it's enough your cest,

for your liberty

I will gave you my wings.

From my mouth,

will reach the sky

what was asleep

in your heart...







duminică, 29 ianuarie 2012

Zambet fugar

Iubesc la fel de mult cât urăsc
Trăiesc ca și cum aș muri
 Zâmbesc la fel cum plâng
 Și dorm cum mă trezesc.

Trăiesc pentru fiecare moment
Și mor pentru fiecare zi.
Îmi amintesc doar clipele uitate
Și aud tăcerea din pustiu.

Vorbesc când știu să tac
Simt când am sufletul gol,
Obosesc când nu știu ce să fac
Și plec când ar trebui să mă întorc.

Nu există "A fost odată ca niciodată"
Și nici "Au trăit fericiți până la adânci batrâneți"...
Doar dacă noi nu facem să fie adevarat
În care fiecare destin este al nostru.

Am nevoie doar de câteva fețe zâmbitoare
Cu agonia de viață setată pe ele
Și asta, în toată simplicitatea
Este tot ce am nevoie, ca să trăiesc...

Doar atât, un zâmbet mic
Pe fața ta aș vrea să vad,
Un strop de viața să îmi arați
Ca sa încep să trăiesc din nou...