Suflet Curcubeu

Simt cum Cerul mă acoperă din ce în ce mai mult,

Mereu încerc să scap, dar devine apăsător...

În fond, e singurul ce îmi oferă ceva.

Nu am decât acest suflet care își plânge durerea.

Durerea care o simt se transformă în lacrimi

Iar lacrimile devin tăcere.

Îmi rămâne doar un oftat adânc

Atât de adânc în suflet, încât nu'l mai găsesc.

Câteodată mă gândesc să renunț la el, la suflet...

Dar atunci știu că nu aș mai simți.

Și a simți e totul,

Chiar dacă e mai multă durere,

Poate într'o zi voi simți mai mult...

Și Cerul mă va acoperi din nou...

...cu un Curcubeu.