De câteva minute privea acel fulg jucăuș.
Îi tot dansa în fața ochilor, parca ar fi vrut să îi spună ceva.
Văzând că nu îi dă atenție, se înălță spre cer.
Atunci, parcă trezit din reveria lui adîncă, vru să îl prindă.
Încercă să își ridice brațele, dar acestea îi erau ca de plumb...
Iar sufletul și mai greu...
Stătea pe acel peron de câteva ore bune.
Mîinile îi erau reci, dar nici nu își mai dădea seama.
Se spune că cine are mâinile reci, are inima caldă.
Dar a lui nu era, dimpotrivă o simțea mai rece ca niciodată.
Se uita la toți acei oameni care urcau în tren.
Singurul tren.
Era trist.
Fiecare își găsise locul.
Vagonul și compartimentul potrivit.
I'ar fi placut așa mult să stea și el macar puțin în fiecare...
Nici nu ar fi știut de unde să înceapă, erau tot felul de vagoane cu Dor, Speranță, Copilărie, Bucurie, Tăcere, chiar și Tristețe, Dor, Supunere, Fericire, Iubire, era și un vagon cu numele Aproape și unul Departe, acolo unde ar fi vrut el să intre, să plece Departe și apoi să uite de tot...
Dar ce păcat...el nu avea bilet să intre în acel Tren...
Si se pare ca era singurul, pentru că doar el rămăsese în afara trenului.
Si totusi ajunsese foarte devreme, dar i s'a spus că nu se mai dau bilete de foarte mult timp.
Nu întelegea.
Privi spre cer pentru un răspuns, dar se pare că nimănui nu îi păsa de el, doar acel fulg neastamparat se
întoarse parcă să îi facă în ciudă.
In sfarsit îl prinse, si se topise foarte incet în palma lui de gheată.
Atunci se întamplă ceva ciudat, simti o caldură imensă care îi taie respiratia.
Inima începu sa îi bata cu putere, parca prinsese aripi...
Trenul suieră de plecare.
Dintr'un impuls, se urcă in ultimul vagon-Departe.
Atunci întelese ce voia acel fulg să îi spună...
Trebuia să urce în tren de la bun inceput, era un tren în care nu ai nevoie de bilet, trebuie doar să alegi dacă vrei sa intri, să treci prin fiecare vagon cate putin, să te opresti să respiri si să traiesti.
