Sunt momente...
... când ai vrea să iei un pix şi o foaie şi să scrii acolo tot ceea ce îţi macină sufletul, să îţi înăbuşi ţipetele în cuvinte scrise, în gânduri nespuse...
...când ai vrea să iţi iei un rucsac în spate, în care să pui doar o sticlă de apa, o carte şi să pleci departe de griji, lume, realitate...
...când te trezeşti dimineaţa cu acelaşi gând care persistă de când te'ai culcat şi speri ca de fiecare dată să fie altfel, să fie mai frumos...
...când îţi imaginezi că trăieşti într'o altă lume, cu totul diferită de cea reală, în care vezi doar forme şi culori şi lucruri fără sens, şi îţi dai seama, că e mult mai frumoasă lumea pe care ţi'o desenezi singur...
...când nu mai ştii cine eşti, şi tot vrei să ii cunoşti pe alţii...
...când priveşti cerul şi norii prind viaţă, trimiţându'ţi un strop de zâmbet...
...când plângi la vederea soarelui ce răsare, fiind uimit că mai pot exista şi lucruri frumoase în această lume...
...când de multe ori eşti desprins de realitate şi pierzi ore în şir gândindu'te la cât de frmos ar fi dacă ai putea să trăieşti măcar un vis din multele neîmplinite...
...când zâmbeşti din lucruri mici, pentru alţii nesemnificative dar pentru tine atât de importante.
...când ai vrea să spui atât de multe, dar cuvintele se opresc într'un zid de nepătruns...
...când asculţi o melodie la nesfarşit fără să îţi dai seama unde începe şi unde se termină...
...când visezi la clipele din copilărie când nu ştiai ce înseamnă rău sau bine...
...când stai şi priveşti un punct fix şi nu îţi dai seama că stai aşa de ore întregi fără gânduri, fără expresii...
...când începi un gând şi nu reuşeşti să îl duci până la capăt că altul ii ia locul şi când vrei să revii la cel dintâi, uiţi de fapt la ce te gândeai...
...când iubeşti atunci când te gândeai că nu mai poţi iubi...
Sunt momente, gânduri, lucruri, clipe, care le ai în fiecare zi fie că vrei fie că nu, momente care...te face să treci de la realitate la fantezie fără să îţi dai seama; te prind, te fac să plângi, să râzi, să simţi...
Nu sunt încântată de ceea ce am scris, ci mai degrabă tristă pentru că nu am un umăr pe care să plâng, o inimă care să mă asculte...
Dar, cine ştie? O fi şi asta un fel de fericire neînţeleasă, amară, crudă...
