Gânduri care îmi strâng inima.
Inimă care devine conştiinţă.
Senzaţiile îmi sunt transformate în certitudini.
Întind mâinile şi văd riduri, linii şi mângâieri imaginare.
Deschid ochii şi văd feţe; vesele, triste, fară expresie.
Suntem mulţi şi nici unul.
Ca frunzele de Octombrie
Ce le desprinde vântul
Le desparte...
Cum şi noi,
Trăim fiecare în singurătatea noastră.
Şi în ea, poate reuşim uneori,
Să ne întâlnim cu noi însine
Şi cu timpul, să acceptăm,
Lucruri care nu ne plac-
Pe care nu vrem să le admitem
Dar,
În cele din urmă,
Trebuie să permitem frunzelor să zboare,
Să le lăsăm să plece, să fie libere,
Şi ochii noştri să vadă în sfârşit
O lume nouă,
O lume adevărată
Pentru că e adevarat că suntem singuri,
Dar nu suntem singuri în lume...
>:D< Trebuie sa ma apuc si eu sa scriu :) Poate ma ajuta sa vad mai clar unele lucruri si sa trec mai usor peste ele ...:) Candva asta ma ajuta.....
RăspundețiȘtergerePe mine ma ajuta mult si imi place pentru ca ma simt ca intr'o alta lume, a cuvintelor, care sunt infinite si de fiecare data le caut pe cele mai potrivite sa le aranjez in ordinea gandurilor mele...
RăspundețiȘtergeresuntem singuri in lumea noastra
RăspundețiȘtergereIn lumea noastra da, dar daca am accepta si pe altcineva, nu am mai fi singuri...
Ștergere