Noapte. Ora trei, nu pot dormi - din nou... Aud o muzica din departare, aceleasi note de pian repetate la nesfarsit... Sa fie fantome? sau eu o iau razna? Nu, chiar e o fantoma... Curios, e imbracata cu hainele mele. Muzica s'a oprit. Incerc sa imi dau seama cine e si ce vrea dar se pare ca nu e interesata de mine ci de jurnalul meu. Mai intai am crezut ca vrea sa il citeasca, dar nu, a inceput sa scrie in el:
"In camera careia i'am interzis contactul cu lumea de afara astupand geamul, printre cartile care nu mai incap pe raft,,jucariile aruncate vraiste, ciorne cu ganduri, multe ganduri, bucati de ciocolata...mi-am construit un univers numai al meu. Un univers in care de ceva vreme totul e in cadere, au disparut toate punctele de sprijin, iar amintirile, mereu aceleasi, nu fac decat sa largeasca haul negru care le inghite pe toate...
Simt ca totul se indreapta spre un apus si nu am de ce ma lega ca sa pot ramane aici...macar aici....
Cu cat sunt mai inalte culmile atinse, cu atat si caderile mai dureroase....Si eu am fost sus...am riscat sa urc pana acolo, pentru ca nu mi-a fost greu, nu eram singura....A fost o mana care sa ma sprijine...dar, se pare, caderea e numai a mea...trofeu al efortului depus pentru a ajunge in varf....
Si poate totul ar fi altfel, daca as lasa loc uitarii....dar NU VREAU SA UIT.....Nu vreau sa las tot ce a fost prada timpului....Daca va fi sa ma strivesc de pamant la cadere, prefer sa o fac gandindu'ma ca acum ceva timp in urma aveam cerul in palma si pana azi ii simt negreutatea si necuprinsul...si inca ma invaluie si parca ma poarta din nou departe...or asta nu se uita niciodata..."
Recitesc mesajul, si realizez ca odaia descrisa in text e tocmai cea in care ma aflam, cu geamul astupat, carti peste tot, ,jucarii aruncate la intamplare, o fotografie mai veche, o bucata de ciocolata printre foile mele cu eseuri filozofice facute la plictiseala....Reiese ca imparteam aceeasi camera cu fantoma fara sa'mi dau seama ca ea fusese acolo si alta data fara ca eu sa stiu...
A durat mai putin de un sfert de secunda ca sa imi dau seama cine era....fantoma se ascundea in oglinda...acum imi dau seama si de ce purta hainele mele...
Sunt doar gandurile mele care nu mai suporta sa stea inchise, vor sa strige, sa spuna tot, sa se imprastie, sa gaseasca linistea...nu pot sa le stapanesc ... ma vor bantui in fiecare noapte...aceleasi note de pian repetate la nesfarsit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu