Eu?
Sunt la fel?
M'am schimbat?
Cine ar putea spune?
E prea mult zgomot acolo, în suflet...
E aceeaşi frunză care rămâne fără viaţă în fiecare toamnă.
Aceeaşi frunză care îmi aminteşte că orice aş vrea să dureze veşnic, se sfârşeşte prea curând...
Sunt aceleaşi picături de ploaie care îmi încântă auzul.
Aceleaşi picături care vor readuce la viaţă acea frunză iar şi iar...
Sunt aceleaşi culori care se sting încet pe străzile singuratice.
Culori care se vor reaprinde din nou cândva, mai vii şi mai frumoase.
Sunt aceiaşi oameni care vor sa pară altfel, dar sunt la fel, sub măşti diferite...
Şi timpul?
E neschimbat...
E acelaşi dintotdeauna.
Nu trece nici repede nici încet,
Trece şi atât.
Nu trebuie pierdut...
Suntem noi cei care putem să îl facem să dureze,
Să facem o secundă indimenticabilă,
Dintr'un minut, un moment special,
Dintr'o oră, o veşnicie...
Iar eu...
Mă opresc o secundă să privesc nostalgic,
Acea ultimă frunză fără viaţă...
Să ascult,
visătoare, simfonia picăturilor de ploaie...
Să respir,
Aerul rece de toamnă plin de amintiri...
M'am schimbat?
Sau sunt la fel ca orice toamnă?
Nu ştiu.
Sunt doar gânduri...
Multe gânduri ce se amestecă-
Cu frunzele pastelate şi picăturile de ploaie.
Aş vrea ca ploaia, să le alunge pe cele vechi,
Şi să aducă altele noi,
Mai frumoase, cu zâmbete noi şi speranţe.
Cu mai multe raze de soare şi linişte,
Multă linişte.
