...

If you want to change the world, start with yourself!







luni, 12 decembrie 2011

Paşi în timp

Hai să ne gândim că nu există oameni răi. Să ne convingem de lucrul acesta, de fapt. Dar la ce bun dacă ei există şi ne afectează viaţa într'un fel sau altul?

Fiecare din noi ne îndreptăm paşii pe diferite poteci ale vieţii dar cel mai bine ne simţim protejaţi în coconul nostru de fluture regal. Oamenii ne spun mereu cum să ne trăim viaţa, ce facem bine, ce facem rău; oameni care ating paradoxul superficialităţii şi platitudinii. Nimeni nu ar trebui să ne înveţe cum să ne'o trăim, fiecare din noi trebuie să ne stabilim un univers numai al nostrum, simplu şi colorat. Îl putem colora în verde, albastru, mov sau îl putem lasa alb şi negru. Şi pentru că viaţa e a noastră şi numai a noastră, nu trebuie să permitem altora să ne definească sau să ne judece. Trebuie să fim noi şi atât.

Şi când ne prăbuşim în noi înşine, ne imaginăm că putem zbura suficient de sus ca Cerul să se sprijine de noi. Însă în spatele cerului senin, nu stă tot timpul Paradisul. Trebuie să întelegem că viaţa e desenată cu suişuri şi coborâşuri. Cădem şi ne ridicăm şi cădem din nou tot mai adânc, dar asta doar ca să avem de unde să ne ridicăm, ca să putem deveni mai puternici. Suntem mici în paşii vieţii, suntem înconjuraţi de toţi şi toate, multe străzi se deschid la picioarele noastre, dar tot singuri trebuie să mergem înainte pentru că ceilalţi se află la capătul străzii. De multe ori, în loc să ne mulţumim cu noi înşine, încercăm să fim altcineva decât suntem sau mai mult decât putem fi. Dar până la urmă rămânem tot noi, singuri cu timpul şi viaţa care trece.

În viaţă trebuie să învăţăm să luăm lucrurile aşa cum sunt, să nu ne mai agităm şi să nu ne limităm doar la propria dimensiune spirituală. Altfel, riscăm să suferim mai mult, dar dacă reuşim să ne eliberăm de constângeri vom găsi un plan paralel în care vom putea zâmbi din nou, capabili să privim în trecut indiferenţi.
Şi timpul? Ar trebui să nu îl mai blestemăm de fiecare dată când ceva merge prost. El e acolo indiferent ce facem. Ar trebui să ne trăim viaţa fără să îl privim...
Pentru că mai avem încă atâtea de făcut...să visăm, să mergem cu paşi mai siguri pe drumul vieţii, să creştem, să îmbătrânim, să iubim...


vineri, 11 noiembrie 2011

Nostalgia timpului pierdut

E Noiembrie, rece toamnă.

Eu?

Sunt la fel?

M'am schimbat?

Cine ar putea spune?

E prea mult zgomot acolo, în suflet...


E aceeaşi frunză care rămâne fără viaţă în fiecare toamnă.

Aceeaşi frunză care îmi aminteşte că orice aş vrea să dureze veşnic, se sfârşeşte prea curând...

Sunt aceleaşi picături de ploaie care îmi încântă auzul.

Aceleaşi picături care vor readuce la viaţă acea frunză iar şi iar...

Sunt aceleaşi culori care se sting încet pe străzile singuratice.

Culori care se vor reaprinde din nou cândva, mai vii şi mai frumoase.

Sunt aceiaşi oameni care vor sa pară altfel, dar sunt la fel, sub măşti diferite...


Şi timpul?

E neschimbat...

E acelaşi dintotdeauna.

Nu trece nici repede nici încet,

Trece şi atât.

Nu trebuie pierdut...

Suntem noi cei care putem să îl facem să dureze,

Să facem o secundă indimenticabilă,

Dintr'un minut, un moment special,

Dintr'o oră, o veşnicie...



Iar eu...

Mă opresc o secundă să privesc nostalgic,

Acea ultimă frunză fără viaţă...

Să ascult,

visătoare, simfonia picăturilor de ploaie...

Să respir,

Aerul rece de toamnă plin de amintiri...

M'am schimbat?

Sau sunt la fel ca orice toamnă?

Nu ştiu.

Sunt doar gânduri...

Multe gânduri ce se amestecă-

Cu frunzele pastelate şi picăturile de ploaie.

Aş vrea ca ploaia, să le alunge pe cele vechi,

Şi să aducă altele noi,

Mai frumoase, cu zâmbete noi şi speranţe.

Cu mai multe raze de soare şi linişte,

Multă linişte.



marți, 25 octombrie 2011

Univers lipsit de imaginatie

Prea multe inime mici,

Prea multe suflete ezitante.

Prea multe minţi închise şi zâmbete şterse.

Toţi sunt prea grăbiţi şi împiedicaţi

Preocupaţi doar de lucrurile lumeşti.

Prea multe feţe încruntate şi braţe încrucişate...

Prea multi ochi închişi

Prea multă mizerie...pe străzi şi în sufletele oamenilor şi-

Prea puţine ploi care să o spele.

Prea multă tristeţe,

Prea puţine zâmbete

Prea multă ură,

Prea puţină dragoste...




vineri, 21 octombrie 2011

Amestec...de suflete

Uneori cuvintele se nasc singure, şi ascund mult mai mult decât putem noi să ne imaginăm.

Imensitatea şi contrariul lor se amestecă în interiorul inimii femeilor.

Şi ne sperie, câteodată nu le înţelegem...pentru că în fond, suntem noi cele "dulci complicate", cele care ascundem orice durere şi orice minciună...e doar un adevar care lipseşte, care ne înţeapă inima...un pic cam mult.

Suntem noi, cele care visează, care urâm dragostea pentru că ne face să devenim mai fragile.

Dar nu putem sta deoparte, pentru că acea flacară, ne atrage atenţia şi ne fură inimile...fără a ne face să uităm cea mai mare durere...pentru că, în final, pentru noi...totul e Iubire.


duminică, 2 octombrie 2011

Gânduri de Octombrie

Octombrie m'a găsit cu prea multe gânduri.

Gânduri care îmi strâng inima.

Inimă care devine conştiinţă.

Senzaţiile îmi sunt transformate în certitudini.

Întind mâinile şi văd riduri, linii şi mângâieri imaginare.

Deschid ochii şi văd feţe; vesele, triste, fară expresie.

Suntem mulţi şi nici unul.

Ca frunzele de Octombrie

Ce le desprinde vântul

Le desparte...

Cum şi noi,

Trăim fiecare în singurătatea noastră.

Şi în ea, poate reuşim uneori,

Să ne întâlnim cu noi însine

Şi cu timpul, să acceptăm,

Lucruri care nu ne plac-

Pe care nu vrem să le admitem

Dar,

În cele din urmă,

Trebuie să permitem frunzelor să zboare,

Să le lăsăm să plece, să fie libere,

Şi ochii noştri să vadă în sfârşit

O lume nouă,

O lume adevărată

Pentru că e adevarat că suntem singuri,

Dar nu suntem singuri în lume...

marți, 27 septembrie 2011

First day of my life

The thing about life that I've learned is that you're going to get hurt.

You're going to have emotional nights and cry yourself to sleep for hours.

You're going to suffer some kind of loss.

But you will also have those moments where you heal.

Those momentss are the best.

You feel like you smile for the first time again.

You feel like you've alive again.

Life just kind of restarts.


sâmbătă, 10 septembrie 2011

Azi, mâine...întotdeauna...

Sunt momente...

... când ai vrea să iei un pix şi o foaie şi să scrii acolo tot ceea ce îţi macină sufletul, să îţi înăbuşi ţipetele în cuvinte scrise, în gânduri nespuse...

...când ai vrea să iţi iei un rucsac în spate, în care să pui doar o sticlă de apa, o carte şi să pleci departe de griji, lume, realitate...

...când te trezeşti dimineaţa cu acelaşi gând care persistă de când te'ai culcat şi speri ca de fiecare dată să fie altfel, să fie mai frumos...

...când îţi imaginezi că trăieşti într'o altă lume, cu totul diferită de cea reală, în care vezi doar forme şi culori şi lucruri fără sens, şi îţi dai seama, că e mult mai frumoasă lumea pe care ţi'o desenezi singur...

...când nu mai ştii cine eşti, şi tot vrei să ii cunoşti pe alţii...

...când priveşti cerul şi norii prind viaţă, trimiţându'ţi un strop de zâmbet...

...când plângi la vederea soarelui ce răsare, fiind uimit că mai pot exista şi lucruri frumoase în această lume...

...când de multe ori eşti desprins de realitate şi pierzi ore în şir gândindu'te la cât de frmos ar fi dacă ai putea să trăieşti măcar un vis din multele neîmplinite...

...când zâmbeşti din lucruri mici, pentru alţii nesemnificative dar pentru tine atât de importante.

...când ai vrea să spui atât de multe, dar cuvintele se opresc într'un zid de nepătruns...

...când asculţi o melodie la nesfarşit fără să îţi dai seama unde începe şi unde se termină...

...când visezi la clipele din copilărie când nu ştiai ce înseamnă rău sau bine...

...când stai şi priveşti un punct fix şi nu îţi dai seama că stai aşa de ore întregi fără gânduri, fără expresii...

...când începi un gând şi nu reuşeşti să îl duci până la capăt că altul ii ia locul şi când vrei să revii la cel dintâi, uiţi de fapt la ce te gândeai...


...când iubeşti atunci când te gândeai că nu mai poţi iubi...


Sunt momente, gânduri, lucruri, clipe, care le ai în fiecare zi fie că vrei fie că nu, momente care...te face să treci de la realitate la fantezie fără să îţi dai seama; te prind, te fac să plângi, să râzi, să simţi...
Nu sunt încântată de ceea ce am scris, ci mai degrabă tristă pentru că nu am un umăr pe care să plâng, o inimă care să mă asculte...

Dar, cine ştie? O fi şi asta un fel de fericire neînţeleasă, amară, crudă...


miercuri, 31 august 2011

Amurg


Mergeam pe strada singurătăţii tale
Prin ploaia mocnită'n foc celest
Prin razele soarelui ce se stingeau

Mergeam

Treceam prin vicii şi idei nebănuite
Treceam prin amintiri şi năluci bântuite
De tine, se înţelege…

Mergeam

Şi o clipă nu m'am gândit
Că singurătatea ta...
Sunt de fapt eu.


miercuri, 24 august 2011

Suflet singuratic


Eu care:

vorbesc,
ma exprim,
demonstrez,
glumesc,
simt,
ma agit,
caut,
gasesc,
zâmbesc,
plâng,
plec,
ma întorc,
ma supar,
ma bucur,
Iubesc

iubesc Profund...

obosesc,

nu mai vorbesc...

ascult tacerea

si

privesc golul din sufletul meu...


luni, 25 iulie 2011

Fara cuvinte

Am învăţat să scriu despre lucrurile care imi provoacă suferinţă. Le scriu, povestind cu puţine cuvinte, dar lăsând să iasă afară tot chinul lăuntric...bineînţeles că nimeni nu citeşte.

În timp ce scriu, mă concentrez pe acea durere, încerc să o simt bine, reuşind aproape să o ating...

Odată ieşită afară, închid acele pagini şi mă întorc câteodată să le recitesc, simt din nou acea durere dar... de fiecare dată mai puţin...şi apoi şi mai puţin...

Şi până la urmă, am să iau un foarfec şi am să tai acele pagine atat de dureroase odată, dar atât de inutile acum.

sâmbătă, 16 iulie 2011

Despre Fericire

Crescând înveţi...

...că fericirea nu provine din marile lucruri. Nu este ceea ce urmăreşti la douăzeci de ani când ca gladiatorii lupţi cu lumea pentru a obţine victoria.
Fericirea nu este aceea ce cu chin se urmăreşte crezând că dragostea e totul sau nimic. Nu e cea a emoţiilor puternice care explodează în tonuri spectaculoase, nu e cea în care trebuie să escaladezi zgârie-nori, sau făcută doar din provocări pentru a învinge în mod constant.

Crescând, înveţi că fericirea e făcută din lucruri mici dar preţioase...

...şi înveţi că mirosul cafelei de dimineaţă este un mic ritual al fericirii, că sunt de ajuns notele unei melodii, senzaţiile unei cărţi ale cărei culori iţi încălzesc inima, aromele unei mâncări, sau năsucul cald al pisicii sau căţelului tău pentru a simţi un strop de fericire.
...şi înveţi că fericirea e făcută din emoţii ce pornesc din vârful degetelor la picioare, din mici explozii care în surdină iţi fac inima să bată mai tare; că stelele iţi pot atinge sufletul, şi soarele iţi fac ochii să strălucească mai tare.
...Şi înveţi că un câmp plin de floarea soarelui ştie să iţi lumineze chipul, că parfumul primăverii te trezeşte din iarnă, şi că aşezându'te la umbra unui copac să citeşti, te relaxează şi' ţi eliberează gândurile.
...şi înveţi că dragostea e făcută din senzaţii delicate, de mici scântei în stomac, din prezenţe apropiate chiar dacă sunt departe, şi înveţi că timpul se dilata şi acele 5 minute sunt preţioase şi lungi de mai multe ore.
...şi înveţi că e de ajuns să închizi ochii, să'ţi aprinzi simţurile, să citeşti o poezie, să scrii o carte şi să priveţti o fotografie pentru a anula timpul şi distanţa şi să fii împreună cu cei care îi iubeşti.
...şi înveţi să ai în caseta inimii, vise mici dar preţioase şi că darurile cele mai mari sunt acelea care îţi vorbesc despre persoanele pe care le iubeşti.
...şi înveţi că e fericire şi în acea urgenţă de a'ţi aşterne pe hârtie gândurile, că este o picătură amară de fericire chiar şi în melanconie.
...şi înveţi că în ciuda apărărilor tale, în ciuda voinţei tale sau a destinului, în fiecare pescăruş care zboară exista în inimă un mic-mare.

...şi înveţi cât de grandioasă şi frumoasă este simplicitatea.



(Fabio Volo-E crescendo impari)

luni, 20 iunie 2011

Pasi

Si tu?

Pentru cine strabati acest drum?

Pentru cine sunt acesti pasi pe care ii faci azi?

Pentru cine traiesti?

Pentru ca poti trai doar pentru cineva…

La fiecare pas pe care il faci, azi, ii repeti numele si fiecare zi trece mai usor…

luni, 13 iunie 2011

Nothing

I'm afraid,

because I feel so cold ...

I'm afraid,

because I feel so lost ...

I'm afraid,

because I feel hurt ...

I fear,

because:

I feel sad

I feel lonely

I feel so small...


But the only fear that I really have...

it's that I'll end up feeling nothig at all.


miercuri, 1 iunie 2011

Soapte

Sunt doar ganduri afundate in mare...

inca le mai vad in apa limpede

si surad la gandul ca pentru un moment chiar am crezut...

Inca mai straluceste acel putin adevar ramas

reflectat in mare

cu un strop de soare

si o adiere de vant

care vrea sa imi consoleze sufletul.


Sunt schimbari de care nimeni nu isi da seama

Doar acest fior rece ma face sa cred ca traiesc,

ma face sa ma simt un pic mai putin fragila...

luni, 23 mai 2011

Divers

Scurtă tristeţe...
Pare infinită dar e scurtă.
La fel ca şi viaţa care trece,
încet dar sigur.
Lasă urme de ranchiune,
lamentări mute,
stropi de durere,
lacrimi şi dor,
şoapte în suspine;

şi apoi pleacă.

Şi când nu îmi mai amintesc deloc de ea,
se intoarce;
şi mă găseşte de fiecare dată tot mai schimbată...

duminică, 24 aprilie 2011

Inima omeneasca

O alcătuim din cositor şi ambră cenuşie şi lut, ocru,
hârtie milimetrică, o pâlnie de
fantome,vârtej
într-un burlan plin cu ploaie de vară.

Este,cu toată libertatea şi încăpăţânarea ei,
un artefact al acţiunii umane,
în complexitatea ei rebelă,
haosul i se reflectă în circumstanţe terestre,

cu poftele oglindite de lumea flamândă
ca luminile cazinoului
în ochiul coiotului. Veche
ca mireasma dealurilor
de lângă Solano

filigrantă şi sfinţită cu aroma portocalelor roşii
modelată de lumina lunii
fir de tort, sidef, cordită,
formată şi ansamblată, valvă cu valvă, bridă cu bridă,

şi finisată cu focul carnal al prafului interstelar.
Construim inima omenească
şi o incuiem în piept,
sperând că ceea ce am facut ne poate salva.


Campbell McGrath


Poezie ce mi-a plăcut foarte mult de la începutul cărţii "Geografia iubirii" :-)

duminică, 27 februarie 2011

Cuvinte pierdute...

Ce cuvinte trebuie sa spunem pentru a avea fericire?
Ce cuvinte trebuie sa spunem pentru a avea bucurie?
Trebuie sa spunem "prieten"?
Trebuie sa spunem "dusman"?
Simtim nevoia sa zicem "libertate"?
Sau e destul sa te prind de mana?

Ce cuvinte trebuie sa spunem pentru a descrie dragostea?
Ce cuvinte trebuie spuse pentru afectiune?
Trebuie sa spunem "te iubesc"?
Trebuie sa spunem mereu?

Trebuie sa spun ca sunt inca un copil?
Trebuie sa imi spun sentimentele?
Sau trebuie doar sa te prind de mana?
Ce cuvinte trebuie sa spun?
Ce cuvinte?

Si daca nu zic nimic?
Daca tac?
Daca te privesc simplu,
si iti surad,
Si atunci mana mea,
o va gasi singura pe a ta...

Si tu vei simti aceste cuvinte
In tacerea mea...

miercuri, 5 ianuarie 2011

Singuraticul

Ratacesti mereu in noapte...
Respirand aerul rece
Si platesti debitul vietii tale
Dar in ochii lor tu nu existi...
Traiesti mereu in transparenta
Vorbind doar cu tine insuti
Si suspinand mereu de melancolie...
In fiecare din noi
Traieste o parte din tine
Dar e greu de admis...
Traiesti o viata goala
Lipsita de culoare
Dar nu se vede
E acoperita de orgoliu
Si aparente
De jocuri false
Zambete si comedii
Date de un altruism fals...
Esti obosit de acest teatru
Si pentru asta sperii,
Sau superi acel echilibru robotizat
Pe care cu greu il construim zilnic...
Esti un copac
Fara frunze
Esti anomalia normalitatii.
Te intalnesc
Cu corpul dematerializat
Si lipsit de lumina interioara
Te oglindesti in ochii mei
Si te vezi:
Mic si departe
Fara drumuri de calatorit
Nici orizonturi de privit...
Dar visul tau zboara deja...
Si vede omul care esti
Si ce stea trebuie sa urmezi...

Inchid ochii
Si cu ei usa viselor tale...
Vei continua sa ratacesti
Si vei cauta alti ochi
Pentru a trai o secunda in plus
Si in imaginea care se va reflecta in acei ochi
Sa gasesti ceea ce esti cu adevarat
Un singuratic.




Pentru Alin [finally:D], sper sa iti placa:-)