...

If you want to change the world, start with yourself!







vineri, 15 ianuarie 2010

piano...




Noapte. Ora trei, nu pot dormi - din nou... Aud o muzica din departare, aceleasi note de pian repetate la nesfarsit... Sa fie fantome? sau eu o iau razna? Nu, chiar e o fantoma... Curios, e imbracata cu hainele mele. Muzica s'a oprit. Incerc sa imi dau seama cine e si ce vrea dar se pare ca nu e interesata de mine ci de jurnalul meu. Mai intai am crezut ca vrea sa il citeasca, dar nu, a inceput sa scrie in el:

"In camera careia i'am interzis contactul cu lumea de afara astupand geamul, printre cartile care nu mai incap pe raft,,jucariile aruncate vraiste, ciorne cu ganduri, multe ganduri, bucati de ciocolata...mi-am construit un univers numai al meu. Un univers in care de ceva vreme totul e in cadere, au disparut toate punctele de sprijin, iar amintirile, mereu aceleasi, nu fac decat sa largeasca haul negru care le inghite pe toate...
Simt ca totul se indreapta spre un apus si nu am de ce ma lega ca sa pot ramane aici...macar aici....
Cu cat sunt mai inalte culmile atinse, cu atat si caderile mai dureroase....Si eu am fost sus...am riscat sa urc pana acolo, pentru ca nu mi-a fost greu, nu eram singura....A fost o mana care sa ma sprijine...dar, se pare, caderea e numai a mea...trofeu al efortului depus pentru a ajunge in varf....
Si poate totul ar fi altfel, daca as lasa loc uitarii....dar NU VREAU SA UIT.....Nu vreau sa las tot ce a fost prada timpului....Daca va fi sa ma strivesc de pamant la cadere, prefer sa o fac gandindu'ma ca acum ceva timp in urma aveam cerul in palma si pana azi ii simt negreutatea si necuprinsul...si inca ma invaluie si parca ma poarta din nou departe...or asta nu se uita niciodata..."

Recitesc mesajul, si realizez ca odaia descrisa in text e tocmai cea in care ma aflam, cu geamul astupat, carti peste tot, ,jucarii aruncate la intamplare, o fotografie mai veche, o bucata de ciocolata printre foile mele cu eseuri filozofice facute la plictiseala....Reiese ca imparteam aceeasi camera cu fantoma fara sa'mi dau seama ca ea fusese acolo si alta data fara ca eu sa stiu...
A durat mai putin de un sfert de secunda ca sa imi dau seama cine era....fantoma se ascundea in oglinda...acum imi dau seama si de ce purta hainele mele...
Sunt doar gandurile mele care nu mai suporta sa stea inchise, vor sa strige, sa spuna tot, sa se imprastie, sa gaseasca linistea...nu pot sa le stapanesc ... ma vor bantui in fiecare noapte...aceleasi note de pian repetate la nesfarsit...

vineri, 8 ianuarie 2010

was it a dream?



Era prea adancita in ganduri ca sa observe fetita ce se juca la picioarele ei si care incerca sa ii atraga atentia in toate felurile. In cele din urma isi dadu seama de existenta ei si ii zambi. Fetita atat astepta. Se aseza langa ea:
-Stii, cand voi fi mare vreau sa fiu ca tine, spuse fetita entuziasmata.
-De ce ai vrea sa fii ca mine?
-Îmm...pentru ca imi place de tine, esti draguta si nu esti falsa ca fata din fata.
-De unde stii ca ea e falsa si eu nu?
Se uita la ea cu o privire poznasa si incepu sa isi legene picioarele. In cele din urma scoase o bomboana din buzunar si zise:
-Stiu eu. Vrei o bomboana?
-Nu, multumesc.
-Nu stii ca nu e frumos sa refuzi?
Ramase uimita de atitudinea ei si mai socata fu cand fetita ii puse bomboana in palma, ii facu din ochi si pleca.
Nu ii placea deloc sa mearga cu trenul si mai ales singura, de aceea schita un zambet la amintirea fetitei care o facu sa mai uite de probleme. De mult nu mai zambise...
Isi relua contemplarea pe geam si se lasa prada muzicii din casti. Ajunse departe,intr'o alta lume...prea departe ca sa isi dea seama ca cineva o privea insistent. Cand intoarse capul, cei mai albastri ochi din lume o priveau...Era un pic confusa din cauza privirii lui irezistibile...totusi il intreba:
-Ai pierdut ceva?
-Da...
-Pot sa te ajut cumva?
-...pe tine...
-Poftim?
-Pe tine te'am pierdut...te caut de mult timp si acum cand te vad nu imi vine sa cred.
-Ce tot spui?
-Pot sa te ating sa ma asigur ca esti reala?...parca ai fi din alta lume...
-Chiar sunt! Nu vezi?Arat ca un extraterestru! Si nu, nu poti sa ma atingi. Vrei sa dispar?
-Eu vorbesc serios!
-Si eu. Acum spune'mi te rog ce doresti, esti inca pe pamant. Revino'ti!
-Stiu, ti'am zis,eu...
O mana puternica ii scutura umarul,nu intelegea...Se intoarse brusc, era controlorul...nici urma de "ochi albastri"...Se simtea ca un balon dezumflat.Toata povestea aia era doar un vis?Nu ii venea sa creada! Chiar daca se purtase asa cu el, o fascinase...
Nici nu auzi ce ii zice controlorul, isi puse castile inapoi in urechi si privi pe geam.
Trenul pornise din nou. Pe peron exact in fata geamului ei era un baiat cu ochi albastri care o privea patrunzator...