Altfel.

N'am vreo legatura cu un camp cu flori...
Dar m'am sedus pe mine si uneori,
Ploua cu narcise in oglinda mea
Cineva spunea "asculta'ti inima"...

N'am vreo legatura cu dragostea...
Dar m'am sedus pe mine si uite asa-
Ploua cu lacrimi in oglinda mea
Zi de zi aud-
"asculta'ti inima"...

Dar eu, nu sunt mai mult
Decat cei pe care ii ascult
Cineva a luat ceva din mine
Si acum nu'mi mai merge bine...

N'am vreo legatura cu viata...
Cerul e strain de oglinda mea
Afara ploua in'truna,fa ceva!
Da'mi sa ascult,inima ta...

Dar eu nu sunt mai mult
Decat cei pe care ii ascult
Cine a luat ceva din mine?
Daca asta'i stralucire
Ma sarut de despartire...



Sursa Electric

[...]

Chiar daca ma vei prinde sub plasa de otel
N'am sa strig.
Golurile se vor mari de la sine
Destul ca sa'mi scot mana si sa cuprind luna.

Si de vei face ziduri de piatra
Nicicand n'ai sa zidesti inchisoare pentru mine.
Pietrele se vor narui de la sine
De indata ce voi aparea eu.
Daca ma vei exila si ma vei trimite peste un ocean
Intr'o barca gaurita
Am sa desfid oceanul
Si n-am sa pierd nici aceasta batalie marina.

Sau daca ma vei trimite in desertul Saharei
Unde nisipul dusmanos e fierbinte,
Deodata va sufla parfum de iasomie
Ca sa-mi umple serile pustii.

Ai uitat ca intr'una din primele noastre dimineti
Mi'ai pus in mana o sageata care poate ochi sunetul
Si ca tu ai fost cel care m-a invatat
Sa trag la tinta fara gres.

Si azi, daca vrei sa ma umpli de intuneric
De nu'mi mai pot vedea drumul,
Fii sigur c'am sa netezesc cerul
Si am sa umplu lumea de lumina intr'o noapte fara luna.

N-ai decat sa stai cu spatele intors la mine,
Am sa'ti umplu cerul cu un cantec
Tacut ca o raza. Iar tu, mirat, n'ai sa stii
De unde vine revarsarea aceasta de lumina.

This is my life...

Sunt zile cand vreau sa plang...
dar ajunge doar o amintire...
un sentiment..
un suras...
un parfum...
si se reaprinde in mine speranta
si gandurile mele,
tind din nou spre zari albastre....

Sunt zile cand poate as vrea sa nu mai traiesc...
sa scap de tot...
dar viata nu ma lasa...
imi vin in minte multe lucruri...
copilarie,
zambete,
sentimente...
asa imi vine din nou pofta de a trai...

Sunt momente cand...
sunt plina de bucurie
si singura mea dorinta e sa traiesc...
sa traiesc!nimic altceva...
aceasta viata,acum,indiferent cum e
frumoasa...sau urata...
ramane totusi viata mea...

Leapsa

Sunt :

Un copil.

As vrea :

Sa fiu o stea.

Pastrez :

Dorul.

Mi-as fi dorit :

Sa pastrez fericirea.

Nu imi place :

Frigul.

Ma tem :

De iubire.

Aud:

Soapte.

Vad :

Suflete.

Imi pare rau :

Cand gresesc.

Imi place :

Ciocolata.

Nu sunt :

Dulce.

Dansez :

In ploaie.

Cant :

Last Crhistmas.

Niciodata :

Nu spun "niciodata"(tocmai am spus:-s).

Rar :

Zambesc.

Des :

Citesc.

Plang :

In somn.

Rad:

Rar.

Nu imi place de mine pentru ca :

Nu zambesc mai des.

Imi place de mine pentru ca:

Sunt EU.

Sunt confuz :

Cand Il vad.

Am nevoie de :

Intelepciune.

Ar trebui:

Sa dorm mai mult.

Scriu asta :

Pentru ca sunt singura acasa.


Mai departe sa ia cine vrea:)

Eu...si o frunza...

O poteca goala. O carare cu amintiri. Nu numai eu sunt trista. Frunzele isi plang durerea strivite de indiferenta. Sub fiecare e o poveste. Toamna o scrie. De ce e asa greu sa ramana acolo mereu verzi? Nimeni nu le'ar mai sti povestea daca ar fi mereu la fel. Dar nimeni nu o stie nici acum, cand sunt pe jos. Nimeni nu le baga in seama. Poate ca au cazut doar ca sa zboare pana pe pamant.

E frumos sa zbori, chiar si spre moarte. Eu nu pot face asta. Imi trimit visele sa o faca. Ele pot. Imi aduc fiecare poveste pe care vreau sa o stiu. Azi am vazut o frunza din care mai ramasesera doar nervurile. Am luat'o in mana. Nervurile ei imi trasau urmele venelor. Simteam pulsul crescand. Mana imi tremura. Am scapat'o si am pierdut'o ca pe un fulg ce in mana'l pierzi cand s'a topit. Imi era frica sa o ridic din nou. Vantul o purta in nestire, ca si pe mine.

O urmam, nu era nimeni pe strada. Frunzele paseau parca grabite sa nu intarzie la vreo intalnire. Era o lume a lor. Curios ca nu m'am gandit pana acum...credeam ca sunt moarte.

Numai ea, frunza cu nervuri nu putea zbura. Se tara pe cimentul rece. O urmaream. Simteam cum se zguduie pamantul sub pasii ei. Pulsa. Dar era uscata. Vantul se oprise. Frunza se oprise si ea din fuga nebuna. Zacea singura pe o pata de pamant. M'am pus si eu langa ea. Eram singuri. Ea'si plangea verdele, eu imi plangeam non-existenta cromatica, visam la un albastru pierdut si tot ce vedeam era doar un cer innegurat.

Nu mai simteam frigul ce ma patrundea. O durere palida ma nelinistea. Ochii ii tineam inchisi. Aveam bratele intinse. Asteptam ceva...sau pe cineva. De ce nu venea? Simteam cum pulsul imi scade, iar langa mine frunza pulsa salbatic un nimic ce ma zdruncina. Urletul ei tacut imi intra in vene facandu'ma si pe mine sa simt unda de speranta.

O mangaiere imi cazu pe mana. Am deschis ochii. O frunza verde zacea plina de viata in palma mea, m'am luminat deodata. Dar langa, frunza uscata astepta viata. Se potriveau ca o pictura intrun tablou. Atunci vantul mi le'a smuls din mana. Zburau impreuna spre cer. Dar ce cer!…unde fugisera norii? Poate au disparut odata cu lipsa visului meu. Acum nu'mi mai lipsea. Era acolo. Albastrul cerului imi picura in suflet. Sa fi fost o iluzie? In doar cateva minute incepuse ploaia. O ploaie albastra.

M'am intristat, dar sufletul nu. Ce e sufletul? De ce nu e de acord cu mine? Daca l'as prinde l'as strivi in pumn. Simteam ca graviteaza in jurul meu. Ameteam. Cand credeam ca l-am prins fugea in alta parte. Ma invarteam precum frunzele prinse in rafale de vant. Sufletul ma invinsese, eram epuizata si nu mai vedeam clar.

M'am prabusit. Langa mine jos,zacea fara viata frunza cu nervuri. Mi'a soptit ceva.

Mi'a zis sa ma ridic,sa merg inainte,ca undeva este un cer albastru doar pentru mine...